Sunt un om în perpetuă căutare a sensului vieții.
Ador să scriu. Consider că asta e misiunea mea, așa-mi aduc contribuția în lume.
Sunt freelancer, content writer, copywriter și mentor.
Scriu articole, descrieri de produse, ,,despre noi”, secțiunea FAQ din site, ofer consultanță în promovare.
Îmi place să scriu despre cărți, dezvoltare personală și spirituală, educație, activități de familie/pentru copii, educația continuă a adulților, călătorii și experiențe. Mă fascinează sensul, așa că orice scriu și fac tre’ să aibă sens, o utilitate și o finalitate.
Evident am scris și scriu și pe alte subiecte, dar astea sunt preferatele mele.
Cred că în sintagma ,,conținutul e rege” – ofer content valoros/educativ, atât cititorilor, cât și clienților mei.
Scriu conținut valoros și educativ care pe de-o parte aduce reach organic, crește rankingul SEO, educă audiența clienților mei, pe de altă parte creează încredere în brand, creează o conexiune, deci crește vânzările pe termen lung.
Partea socială a afacerii mele e axată pe educația celor care mă citesc despre cum scrii astfel încât să oferi valoare și cum îți setezi procesele astfel încât relația cu clienții să fie win-win.
Voi împărtăși cu tine mai jos istoria mea personală și profesională.
Ceea ce sunt azi am clădit pe ceea ce am trăit, pe succese și eșecuri, deopotrivă.
De profesie sunt sociolog. Am absolvit ,,Facultatea de Sociologie” din cadrul Universității Bábes-Bolyai din Cluj-Napoca. Am absolvit Colegiul Național ,,Gheorghe Șincai” Baia Mare, profilul științe sociale. Încă din liceu am fost fascinată de psihologie și sociologie.
Muncesc de la 19 ani.
Mi-am dorit să studiez în Cluj, iar asta a implicat niște costuri financiare. Dacă la început îmi spuneam că lucrez să mă pot întreține la facultate, după ce am absolvit am constatat că munca din facultate m-a ajutat mult profesional.
Am lucrat în vânzări, dar am vândut și hamburgeri :)). Joburile din timpul facultății au fost part-time, ca să-mi permită să merg la cursuri, să învăț.
Ca tot omul am lucrat și eu clasic, într-o firmă faină, c-un colectiv fain – un mediu în care am crescut profesional și personal. Inițial eram ,,Office manager” o denumire pompoasă ce înseamnă secretară, colegii mei se amuzau de titulatura mea, iar ulterior și eu. După o vreme am avansat și m-am mutat în departamentul de resurse umane, eram recruiter și aveam și alte sarcini ce țin de partea ,,de personal”.
Ani mai târziu am devenit mamă, mi-am dorit mult să fiu prezentă în viața fiului meu, așa că după cei 2 ani de concediu de maternitate am demisionat, deși nu aveam nicio alternativă profesională. Firma la care am lucrat implica să fiu prezentă acolo între 9:30-18:30 (o oră era pauza de masă), asta însemna că eram toată ziua absentă de acasă.
După circa 6 luni am înființat proiectul ,,Citim cu drag” – o micuță librărie online. Am vândut cărți pentru copii câțiva ani, am scris despre cărți, am învățat marketing, am învățat despre promovarea online, despre Facebook Ads. Aplicam tot ce învățam și ceea ce am deprins la joburile din trecut. O vreme a mers bine, lucram de acasă, vindeam cărți, dăruiam educație și cunoaștere copiilor. La un punct n-a mai mers așa bine. Așa că m-am pus pe cercetare, am aprofundat și mai mult domeniul vânzărilor on-line și am ajuns la concluzia că am nevoie de o investiție serioasă pentru a duce afacerea mai sus și pentru a avea librăria pe care o visam.
Uneori în viață trebuie să știi când să renunți.
Cu greu am pus punct acestui proiect de cărți. Am investit timp, bani, speranțe, era al II-lea meu copil.
Câțiva ani mai târziu am ajuns să fac pace cu mine și cu acest ,,eșec”, să-mi asum alegerile și să fiu recunoscătoare pentru tot ce am învățat și clădit. În perioada aceea am lucrat c-un coach, m-am mutat în altă casă și am înființat în Baia Mare filiala locală Work at Home Moms România (WAHM) – dacă ți se pare că mă știi de undeva, poate aici ne-am văzut, am organizat câteva întâlniri de networking, târguri și evenimente fizice (înainte de pandemie).
A fost un an plin, greu, cumplit uneori, dar în care am evoluat cât în 10 ani. După câteva luni am fost nevoită să predau ștafeta WAHM altei persoane, eram cu hainele în saci, cărțile în cutii, cu familia care avea nevoie de mine și-n paralel dormeam câte 6 ore/noapte.
După ce ne-am instalat în casa nouă, am decis să pun vânzarea cărților în pauză și mi-a venit ideea de a scrie și pentru alții, de a aplica ce am învățat și testat în afacerea mea. Așa că am început c-un anunț la care credeam eu că nu va răspunde nimeni :)). În realitate, am avut mai multe cereri decât am putut duce. Scriam postări pentru pagini de Facebook. Am început cu o sumă infimă, nici nu știam cât costă acel serviciu. Clientele mele erau în parte parte femei care aveau afaceri mici, start-up-uri, ele mă recomandau mai departe și așa am ajuns să am mai mulți clienți, să urmez cursuri, să citesc cărți de specialitate, și-n final să mă specializez pe content writing.
La început făceam „di tăte”: Ads (reclame plătite), design (am făcut curs și pentru asta), cărți de vizită, logouri (simple), pliante, postări pentru Facebook și Instagram, ofeream consultanță pe gratis, făceam strategie, organizam evenimente off-line (astea încă le ador!). Ce nu făceam? :))
Noaptea învățam, absorbeam ca un burete tot ce găseam: bloguri, articole, cursuri, seminarii, webinarii, cărți pe linie de promovare on-line.
A venit și nota de plată pentru somnul meu în rezumat, insomnii urâte, kilograme extra. Nu recomand acest ,,stil” de viață, cu somn puțin, costul pe termen lung e imens pentru sănătate.
Cu timpul am crescut tarifele, m-am nișat doar pe content writing (articole, descrieri, postări pentru social media) și consultanță (contra cost).
Cum lucram cu femei la început de drum aveam în continuare și prețuri mici, făceam și trocuri, pro bono, mă implicam în activități caritabile – îmi donam timpul și munca, iar banii încasați mergeau pentru cei în nevoie.
Încă mă implic, încă fac voluntariat, dar am schimbat puțin regulile.
O valoare pentru mine e să dăruiesc, să fac lumea un loc mai bun. De aici a crescut în mod natural partea educativă a proiectului meu. Ofer pe pagina mea ,,tips & tricks” despre content marketing pentru antreprenoarele* și antreprenorii care vor să aplice content marketingul în promovarea afacerii lor.
* Vei vedea adeasea că mă adrezez femeilor, avatarul meu e femeie. Audiența mea e formată în mare parte din femei antreprenor.
În tot timpul ăsta cu multe schimbări au fost 3 constante:
1. Cărțile și învățarea continuă.
Nu contează câte ore am dormit, câte încasări am avut, am continuat să învăț!
Când nu aveam bani de cursuri căutam resurse gratuite (există enorm de multe), când nu aveam bani de cărți le împrumutam de la bibliotecă. Citesc în continuare atât singură, cât și cu fiul meu, și la momentul la care scriu acest text îmi citește și el mie <3.
2. Scrisul
Deși uneori vorbeam singură, eu scriam, eu și 2 prieteni mă citeau, continuam să scriu. Am ajuns să scriu mai bine, mai fain, mai creativ. Scrisul, ca orice abilitate, trebuie exersat, talentul e necesar, dar nu-i suficient fără practică.
Vorba antrenorilor mei când făceam handbal, 99% e transpirație, 1% e talent. Deși acum nu se vede, am făcut și handbal, am fost în clasă sportivă în gimnaziu.
3. Dezvoltarea mea personală
Poate e clișeu pentru unii – investiția în dezvoltare personală m-a ajutat să cresc personal și profesional. Mi-a adus înmiit banii înapoi, mi-a fost călăuză în întuneric, când mi se părea că nimic nu are sens.
Proiectul ,,Urcăm împreună” l-am început după circa 9 luni de coaching 1 la 1 în care am lucrat și pe partea profesională. Paradoxal, ca un copil, după 9 luni a luat naștere ,,Urcăm împreună”. Acum când scriu acest text, în 2022, ,,Urcăm împreună” are 5 ani și îl pregătesc de o nouă etapă, în care să daruiască și mai mult comunității, să aducă și mai multă valoare și sens.
Îmi doresc ca ,,Urcăm împreună” să aducă în continuare:
- Idei practice, ușor aplicabile prin care să creezi conținut valoros;
- Inspirație;
- Ghidaj, parteneriat, colaborări win-win, cu sens.
Prin munca mea susțin creativitatea și originalitatea.
Nu putem inventa iar roata, dar putem să ne spunem povestea într-un mod unic, punctând ceea ce oferim noi clienților și dezvoltând o relație bazată pe respect reciproc.
Văd zilnic texte copiate, inclusiv cu greșeli, văd ,,specialiști” de toate felurile și mă apucă groaza. Prin articolele și postările ce le scriu vreau să ofer exemple că se poate și altfel! Prin serviciile pe care le ofer îmi susțin colaboratorii să-și spună povestea brandului lor, cu beneficiile unice pe care doar ei le pot oferi clienților lor.
Scrisul e superputerea mea!
Ca orice superputere, scrisul are valoare doar dacă e împărtășit mai departe. Fiecare proiect în care am onoarea să colaborez, fiecare text pe care-l scriu, fiecare frază pe care o șlefuiesc mă ajută să-mi îndeplinesc misiunea de-a face planeta un loc mai bun.
Îți mulțumesc pentru vizită!
Anamaria,
Creatoare de povești cu sens