Oare câte proiecte bune, utile a ucis perfecționismul din fașă sau le-a amânat ani sau zeci de ani?
În acest articol voi pune degetul pe rană!
Perfecționismul și efectele lui negative apare sub diverse măști. Am fost și încă sunt o perfecționistă. În CV, la interviuri pentru job ne lăudăm cu asta ca și cum ar fi o abilitate. Perfecționismul e un sabotor tăcut, care ne pune piedici inconștiente. Ceea ce numim blocaje, procrastinare sau chiar lene de multe ori e o mască parșivă a perfecționismului.
Hai să vedem ce forme îmbracă perfecționismul!
Perfecționismul și efectele lui negative
1. Nu te poți bucura de micile realizări, clasicul: ,,Era loc de mai bine”.
,,Putem construi doar pe succes”, așa zic coachii, nu ai cum construi pe lipsă, nici pe critică.
Am văzut oameni cu rezultate remarcabile care spuneau:
,,Ah, n-a fost mare lucru!” – din păcate ei chiar cred asta despre ei și munca lor.
Ce se întâmplă când îți vorbești așa e că îți tai motivația, te epuizezi, nu mai ai energie.
Succesul sărbătorit e ca un energizant care îți dă aripi și putere pentru următorul succes sau eșec, dar și răgazul de a te odihni nițel.
2. Oamenii de succes își dau voie să greșească.
Învățăm din greșeli, devenim mai buni. Când nivelul de perfecționism e ridicat nu ne dăm voie să greșim. Rușinea în urma eșecului, frica de judecată și de consecințe ne paralizează efectiv.
Cei mai bogați și de succes oameni din lume au greșit, au dat faliment (uneori de mai multe ori!). Ce le-a adus succesul a fost că s-au ridicat, au luat-o de la capăt fiind conștienți de lecțiile învățate.
Poate ai auzit despre mindsetul setat pe creștere, growth mindset?
Un perfecționist are un mindset fix, care îl ține în zona de confort, nu-l lasă să testeze, să greșească. Tot ce face el ,,trebuie” să fie perfect. Ah, și vorbește des cu ,,trebuie”. În realitate, tot ce trebuie sunt facturile și … moartea. [ O glumă macabră, știu :)).]
Am avut și eu mindset fix, am lucrat mult cu mine în coaching și terapie. Încă mai apare și acum la iveală, nu cred că scapi de tot de el. Nu cred nici că putem scăpa de perfecționism! Prin dezvoltare personală ajungem să fim conștienți când ne sabobtăm, și-l recunoaștem pe vechiul ,,prieten” – perfecționismul.
Uite un exemplu de sabotaj subtil cu iz de perfecțiune:
Era să pierdem trenul în Ungaria, a întârziat taxiul zeci de minute, iar mie-mi era rușine să sun la taxi. Mă gândeam că voi face greșeli de exprimare în engleză și că am accent ciudat.
Am sunat după ce am văzut că doamna de la recepția pensiunii nu mai e acolo. Mi-a răspuns cineva care nu vorbea engleză, dar m-a ascultat, a răspuns în ungurește. Pe urmă, m-a sunat iar în 5 minute. Mi-a zis pe scurt:
,,Taxi, five mintes, io*?”
Am zis mulțumit în vreo 2 limbi :)). Mai că nu mi-au dat lacrimile când am văzut taxiul!
*,,Io” (scris cum se aude) înseamnă bine în maghiară. Știu vreo 10 cuvinte în ungurește, doamna de la taxi, în schimb, înțelegea engleză probabil binișor, dar nu o vorbea.
Ăsta e un exemplu în care vechile tipare mentale, frica și rușinea au ieșit la iveală. Dar noile tipare m-au motivat să-mi asum să vorbesc în engleza mea imperfectă că altfel pierdem trenul.
Situația aia m-a lecuit de jena de-a vorbi în engleză!
Normal că am accent ciudat și fac greșeli, însă un străin sau chiar un nativ va înțelege ce spun.
3. Perfecționismul poate duce la depresie, anxietate crescută sau burnout.
Atunci când cauți mereu perfecțiunea vei fi mereu ca într-o roată din aceea de hamsteri. Vei alerga mereu, vei fi mereu în stres.
Stresul e ok într-o cantitate moderată, avem nevoie de provocări, altfel ne plictisim.
Mai jos ai un exemplu de stres moderat și perfecționism ținut sub papuc :))
Dacă o zi întreagă ar trebui să împachetez haine, să le aranjez în dulap, m-aș plictisi. => stres 0 => nivel zero de motivație.
În schimb, dacă am de scris un articol despre perfecționism, am un nivel mediu de stres. Mă întreb dacă va fi util, dacă are structură/documentare bună, dacă am corectat toate typos. În timp ce mă documentez învăț lucruri noi pe care le împărțășesc și aici. Toate aceste întrebări mă motivează să scriu mai bine, să fiu atentă nu doar la rezultat, ci și la proces. Ultima frază de mai sus ne duce la punctul 4.
4. Un perfecționist e axat doar pe rezultat.
Ce se întâmplă atunci când doar rezultatul contează?
Nu te mai bucuri de drum, nu mai înveți, nu crești, te epuizezi. => Dezamăgirea în caz de rezultat imperfect va fi imensă.
Când ești axat doar pe rezultat ajungi să neglijezi alte arii din viața ta.
Totodată, ajungi să ai așteptări nerealiste.
Exemplu:
Scrii un text de vânzare, te aștepți să rupi vânzările. În realitate poate ai multe aprecieri, comentarii, dar nu ai (încă) vânzări sau ai prea puține.
C-un mindset fix, probabil nu vei mai scrie, vei considera că ai eșuat. C-un mindset orientat spre creștere vei analiza ce nu a mers bine, vei continua să scrii și-ți vei îmbunătăți scrisul. Prin urmare, crești încrederea audienței în brand, iar vânzările vor veni în câteva luni în care ai oferit constant valoare.
Când ești axat doar pe rezultat (vânzare în acest caz) oamenii te vor simți. Iar tu știi deja, oamenilor nu le place să le vinzi. Oamenii adoră, în schimb, poveștile! Poveștile ne dau sens, poveștile creează nevoia pentru un produs.
,,Vindem jucării pentru copii.”
versus
,,La noi găsești jucării educative care stimulează copiii să se dezvolte armonios.”
Observi diferența?
Ambele vând același lucru! Poate au ambele jucării din lemn, de foarte bună calitate*, una spune o poveste și-ți spune și ce vei primi extra (promisiunea că acele jucării susțin copilul să se dezvolte armonios), pe când cealaltă doar îți vinde ceva.
Fac o paranteză aici, evită și clișee de genul:
,,Avem jucării de calitate.” – spune altfel asta!
5. Procastinarea este unul dintre efectele negative ale perfecționismului
Ai citit corect, perfecționiștii au tendința de a amâna, de a întârzia. Ei așteaptă momentul perfect să facă o treabă perfectă :)).
Nu există așa ceva!
Dacă credeai că procrastinarea vine din lene sau organizare proastă se pare că cercetătorii spun altceva.
Obsesia cu perfecțiunea dusă la extrem ne paralizează.
Uite un exemplu:
Mi-am dat licența în Sociologie cu un semestru mai târziu pentru că voiam să am timp să o scriu perfectă!
Ce s-a întâmplat în realitate e că m-am stresat enorm, am amânat un eveniment important pentru mine, mi-am dat viața peste cap (am scris și cercetat încă câteva luni) și m-am simțit și mai puțin competentă decât colegii mei care au dat-o la timp.
După aceea am făcut un master în Resurse Umane, am amânat și acolo predarea disertației, doar că nu am mai dat-o niciodată! Am așteptat să am timp, inspirație, subiectul perfect, bla bla.
,,Timpul ni-l facem, nu primește nimeni timp la supermarket.„
Anamaria Budai
Disertația nefăcută rămâne pentru mine un exemplu de perfecțiune care a dus la eșec, dar și un reminder de a preda ce e de predat așa imperfect cum e decât deloc.
În realitate, am adorat masterul, mi-au plăcut mult cursurile, m-am descurcat bine la examene, am învățat multe, am lucrat chiar în resurse umane, deci aș fi avut mediul, resursele și suportul să scriu o dizertație bună (nu perfectă), chiar și o profă foarte ok știu că acceptase să-mi fie îndrumător.
6. Stimă de sine scăzută
O să te mire asta, dar persoanele perfecționiste au stimă de sine scăzută!
Explicația fiind că sunt foarte critici cu ei înșiși. Pot deveni critici și foarte critici și cu cei din jur, motiv pentru care ajung să fie singuri sau ocoliți de prieteni.
Contrar opiniei populare, critica nu ne ajută să creștem! Din contră, critica taie aripi, activează frica și rușinea – dușmanii progresului.
Mai multe despre stima de sine am scris aici în colaborare cu coach-ul Andreea Mihalache.
Dacă te-ai regăsit mai sus fii blând/ă cu tine! E mare lucru că ți-ai dat voie să conștientizezi asta, iar de acum încolo când vezi că e perfecționismul la volan, ia-ți 5 secunde pauză și întreabă-te ce alte soluții ai și cum te poți susține tu pe tine, în loc să te tot critici. E un proces de durată! Nu te aștepta să-ți iasă din prima.
Din ce cauză ajungem perfecționiști?
Dacă ești din generația mea sau chiar dinainte, știi că am trăit în comunism în copilărie, nu ni se dădea voie să greșim, o notă sub 8 (sau chiar sub 9) era tragedie, greșelile din copilărie erau pedepsite. Cu alte cuvinte perfecționismul a fost o protecție, ne-a ajutat să ne adaptăm acelor vremuri și reguli, să supraviețuim.
Cum ținem perfecționismul sub papuc?
Acum că știi că se poate și altfel mulțumește-i vechiului tipar că te-a ajutat să te adaptezi acelor vremuri, iar când face scandal aplică ideile de mai jos:
- Sărbătorește micile succese!
- Dă-ți voie să greșești și caută să vezi ce lecție ai primit;
- Când apare vocea critică din cap mulțumește-i pentru grijă și vezi cu respect de sine ce poți folosi de acum;
- Bucură-te de proces, nu te axa doar pe rezultat. Știu că sună SF ce-ți zic, dar uneori drumul e mai fain decât destinația!
- Evită să te compari cu alții. În loc să te compari întreabă-te: ,,Oare cum aș putea obține în felul meu un rezultat asemănător?”
- Când te surprinzi că amâni (procastinezi) în loc să-ți zici că te-a ajuns lenea, întreabă-te care e cel mai mic pas pe care-l poți face. După aceea fii mândru/mândră de tine că ai făcut primul pas, te va motiva să continui și să finalizezi proiectul;
- Pentru a evita burnoutul dă-ți voie să te și odihnești, relaxezi, distrezi. Da, ai voie la Netflix :)), ai voie să faci NIMIC și e ok!
În concluzie, nu uita că marile invenții au fost imperfecte.
Unele au fost punct de plecare pentru invențiile finale. Primul tren mergea atât de încet că un atlet putea alerga mai repede decât el!
Semnat,
O viitoare fostă perfecționistă.
____________________
Surse: aici, aici și diverse alte cărți/articole citite, podcasturi ascultate, ședințe de coaching în care am fost de-a lungul timpului.