Cartea asta a fost scrisă cu 10 ani înainte să mă nasc, în 1974.
Îl ador pe Yalom, i-am devorat cărțile, dar ,,Cu fiecare zi mai aproape” a fost un „chin” să o citesc.
Am tras de mine efectiv, am lungit-o câteva luni (da!) doar pt că e #Yalom coautor.
Despre carte:
,,Cu fiecare zi mai aproape” prezintă procesul terapeutic din două unghiuri: al clientei – Ginny și al terapeutului – Irvin Yalom.
Fiecare a avut sarcina de a scrie impresiile sale după ședință, știind că o să fie publicate.
Ginny este un pseudonim, dar a fost pare-se clienta doctorului Yalom, iar în schimbul terapiei gratuite a avut sarcina de a scrie feedback-ul ei imediat după ședință. Cei doi își confruntau scriile abia peste câteva luni, ca să nu fie influențați.
Nu am rezonat cu Ginny!
Am încercat. Am VRUT. Dar nicicum nu am reușit să mă conectez la ea.
Cred cu tarie că e important să te contectezi la personaje ca să te poți bucura de lectura unei cărți.
Ideea de terapie povestită din ambele unghiuri terapeut și client mi se părea foarte tare
Încă mi se pare.
Însă aici, sorry, ceva a lipsit.
Nu-mi dau seama ce?!
Parcă Ginny nu lua în serios treaba ei, cum nu lua în serios nici terapia.
Poate de aici și lipsa mea de compasiune/conectare față de Ginny.
A avut ocazia să lucreze gratis cu Irvin Yalom!
Un mare psihiatru american și ea părea să nu fie prezentă. Părea că se joacă, părea că nu dă 2 bani pe terapie, iar scrisul la fel, era superficial.
Dacă vreți să citiți alte povești terapeutice faine, scrise tot de Yalom, citiți ,,Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie”.
E la un nivel mult mai înalt și valoarea primită din această carte a fost mult mai mare. Am ales să citesc această carte imediat după „Călăul dragostei”, aveam speranțe mari.
Da, în poza sunt 2 semne de carte 
.
M-am pus să citesc notele de final, să mă ajut să înțeleg mai bine toată povestea, firul narativ. Însă, spre final, tot ce văd e mărturia lui Ginny că nici ea însăși nu e mulțumită de ce a scris.
Iar dr. Yalom spune că era cât pe ci să n-o mai publice după recenzia unui coleg, care a considerat-o slabă, dar alți colegi au considerat-o cu potențial.
Ce mi-a mai dat rău cu virgula a fost cum soția doctorului, Marilyn Yalom a fost editorul și a putut trece peste unele pasaje în care autorul își exprima cu subiect și predicat atracția sexuală față de Ginny. Poate era obișnuită, probabil multe paciente se îndrăgosteau de el sau exista ceea ce se numește „transfer terapeutic”. Nu știu?! Dar mi-a rămas în minte.
Yalom, dacă l-ai citit, știi că e sincer, e autentic, asta îl face atât de fain. Ce mi-e greu mie ca om e să înțeleg cum se raporta soția lui la atâta sinceritate?
Ah, și un mic spoiler, Ginny era îndrăgostită de Yalom. Dar asta nu duce la telenovele. Rămân în zona terapeut-pacientă și colegi care scriu o carte.
În concluzie, îi ador în continuare cărțile lui Yalom, însă la asta zic pas.
Voi ce ați mai citit fain?