100 de activități – un set de cartonașe care ne oferă ocazia ca numai în 15 minute de joacă să ne conectăm.
Înainte de concediu am comandat 2 seturi de carduri ,,100 de activități” de la Editura Tikaboo România.
Tot de la această editură avem și ,,Aventurile lui Scânteiuță” – o carte faină și utilă de dezvoltare emoțională pentru copii.
Un set pentru noi, unul l-am făcut cadou nepoatei.
Le-am luat cu gândul că le vom folosi pe avion… Și noi și sora mea cu nepoțica.
Cel mai mult le-am folosit acasă.
Mi se par ideale pentru a ne conecta după o zi plină.
Uneori energia mea e pe minus, iar aceste carduri îți dau mură-n gură suport și idei de jocuri, doar trebuie citite gata, jocul e pornit!
Copilul e foarte încântat de aceste carduri cu ,,100 de activități”!
După câteva cursuri despre psihologia copiilor, deduc că-i plac așa mult, deoarece îi satisfac nevoile de:
- Nevoia de Control – îl las pe el să aleagă ce carduri să folosească;
- Nevoia de Conectare – chiar dacă ne jucăm doar 15-20 minute/zi, ne conectează după o zi plină în care au am muncit și nu i-am putut acorda atenție;
- Nevoia de Competența – asta aș zice că e la părinte, eu mă simt un părinte mai competent că fac o activitate educativă și de conectare cu copilul meu.
Scrie că sunt 4-10 ani, îmi era teamă că i-or fi prea mici lui Matei, însă aș spune că merg foarte bine și la 10 ani+.
Unde ne jucăm cu ,,100 de activități” și cui cred că se potrivesc:
- Sunt ideale pe avion, tren, mașină mai ales că acum e vremea concediilor. Asta dacă nu ești la volan, desigur!
- Sunt un cadou frumos și educativ – ideal de dăruit colegilor de grădiniță sau școală ai copilului, prietenilor sau verișorilor;
- Sunt un instrument de conectare pentru copiii (între 4 și 10 ani+) și părinții care vor să se conecteze după o zi tumultuoasă.
Pot fi folosite și la 3 ani, și aș intui că și la 11-12 ani. Depinde de copil. Sora mea s-a jucat cu nepoțica când le-am dăruit și a găsit cartonașe care merg și la 3 anișori.
Cartonașele noastre preferate din jocul ,,100 de actități”:
- Cel cu „holbatul„ l-a numit Matei 😅;
- Cartonașul cu „Yes day” – N-aș zice că e și preferatul meu :));
- Imită-mă – a râs mult la el și era foarte incantat că eu îl imit pe el;
- Cele axate pe dezvoltarea emoțională a copiilor, cu exerciții practice;
- Când ne jucăm seara, și eu sunt frântă, le ador pe cele haioase și simplu de pus în pratică, dar care ne schimbă starea într-una mai bună, ne conectează și ne fac prezenți unul la altul;
Ce îmi place mie, ca părinte, la cartonașe ,,100 de activități”:
- Sunt legate, deci nu se pot pierde prin mașină/avion sau chiar prin casă;
- Designul aerisit, un set de 10 carduri are o culoare, după aia altă culoare și tot așa;
- Chiar are 100 de activități educative, emoționale, comice;
- Poți să te joci 15 minute și să se simtă efortul și conectarea! 💕
- Sunt create de autori români, deci susținem o editură românească și autori români.
Mai sunt niște carduri faine, tot la Tikaboo – Cum a fost la școală? – alea vreau să le iau după ce începe școala.
Încă nu am apucat să le facem pe toate.
Sunt 100!
100 de jocuri, 100 de cartonașe, 100 de idei de joacă!
În concediu am călătorit mult, am mers în 3 excursii opționale, nu prea ne-a rămas timp liber.
Acasă, în schimb, ne jucăm la prânz sau seara.
La prânz eu iau o pauză de muncă și mi se părea un moment ideal să ne jucăm puțin împreună (15 minute).
Par puține 15 minute/zi?
Eh!
15 minute versus deloc…
Care sună mai bine?
Eu prefer cele 15 minute și îi spun și lui:
Hai să ne jucăm 15 minute!
Iar copilul mă întreabă dacă poate alege el cartonașele, și e super încântat că EL ALEGE ce ne jucăm, chiar dacă timpul e scurt, chiar dacă jocul nu l-a ales el. Însă nevoia lui de control și de libertate sunt apăsate pozitiv că are de ales, în fapt, din 100 de jocuri.
Nu știu tu cum stai cu timpul?
Dar eu ziua lucrez, fac mâncare, îi dau lui de mâncare sau uneori își ia el ,,răcituri”, că e mare, fac curățenie, mergem afară puțin, citim ceva și ziua s-a dus…
Deci, e musai să ne organizăm…
… Altfel ne trăiește viața pe noi, nu trăim noi viața!
Eu, ca de obicei, am scris perspectiva mea subiectivă cu intenția de a promova educația, materialele educative și de dezvoltare a inteligenței emoționale la copii (și părinți).
Ai crede că aceste jocuri sunt doar pentru copii, în realitate, aduc valoare și dezvoltare și adulților. Vindeci copilul interior, prin întrebări afli despre tine ce poate nu te-ai fi întrebat.
Și mai presus de toate, te culci împăcat/ă că te-ai ocupat activ de educația emoțională a copilului tău și azi.