Sărbătorile nu-s mereu fericite

Anul asta am urat Sărbători cu bine, sărbători faine, dar nu fericite.

Când urezi cuiva sărbători fericite îi pui o presiune imensă.

Eu voiam doar să mă odihnesc de sărbători, eram epuizată.

Însă după concediul de Crăciun am fost mai zombie ca înainte de Crăciun… 

Odihna se pare că e overrated, m-oi hodini la pensie!

În Ajun fiul meu a fost dezamăgit că i-am cumpărat din greșeală alt lego. A plâns, s-a simțit neînțeles, ba am și aruncat bani pe ceva ce el nu voia, mi-a zis repetat, zice el, că lego ăla nu-i place… voia alt model (ce semăna). 

Epuizată fiind m-am supărat și eu, eram așa dezamăgită de mine, de tot și toți că am ajuns așa epuizată încât să nu fiu capabilă să comand un amărât de lego corect!

Noaptea care a urmat a fost albă și oribilă, mi-a tușit în cap compulsiv toată noaptea. În dimineața de Crăciun căutăm ce opțiuni sunt de urgență pediatrică. Nu avem urgențe la privat, doar la stat… Nici medici care vin acasă contra cost. Noroc că a dormit dimineață, era epuizat după atâta tușit, că altfel, la cât de panicată eram îl duceam la urgențe.

S-a trezit, a făcut „scandal” pentru ecrane, a făcut lego – cel de la mătușa lui, măcar ăla a fost cel corect, tușea o dată la 10 min, mi-am zis că nu e de urgențe.

Am tot sunat la peditel, după 7 min de așteptare, de 2x, am renunțat. Poate alții au urgențe mai mari, noi ne descurcăm!

Următoarea noapte a fost tot albă, dar măcar nu mai aveam așteptări, știam că-mi va „lătra” în urechi toată noaptea, așa că m-am resemnat și mi-am mulțumit în cap că mi-am luat concediu a II-a zi. După 2 nopți albe nu știu ce aș fi putut lucra?!

În Ajun mi-a fost și mie rău, dar peste asta am trecut, am uitat după șocul cadoului și debutul tusei.

A II-a zi vedeam pe net poze faine. Mi-am interzis să mai dau scroll pe Facebook. Nu suportam! Mi se părea că toată lumea a avut un Crăciun fain, numai noi nu.

Am fost revoltată toată ziua.

„Urăsc Crăciunul! Urăsc sărbătorile” asta aveam în cap.

„Voiam doar să mă odihnesc și să fim bine, sănătoși. Am cerut prea mult?!”

Mă certam eu cu `providența`.

Spre seara mi-am amintit ce am învățat în dezvoltare personală:

Cum mă simt e responsabilitatea mea!

Doar eu pot schimba situația, chiar dacă e de rahat, doar eu pot schimba ceva.

Nu pot controla neprevăzutele, nu pot vindeca magic copilul, nu pot să mă teleportez în Maldive, dar pot alege ce simt față de rahatul ăsta! Pot alege să schimb ce ține de mine.

Buuun!

Am fost extrem de mândră de mine 💪!

Bani investiți cu sens în terapie și coaching.

Ne băgăm la „Man vs Bee” – comedie cu Mr Bean, super haios, recomand, e ok și pentru copiii mai măricei (7 ani +).

Am râs mult, tare. 

Deja am uitat că eram revoltată și nervoasă, am uitat că urmează altă noapte albă + „concert de tuse”. Și în timp ce râdeam noi, am auzit poc ✨. A leșinat bradul!

Bradul a căzut din senin, probabil am râs prea tare.

Probabil karma are un simț ciudat al umorului.

Tot de-un ciob roșu a fost pe jos și-n brad, de la un glob superb de sticlă, pictat manual, acum =>  zeci de cioburi mici și mari. 

Acum bradul arată de parcă e beat și strâmb, l-am îndreptat cum am putut, dar tot șod arată, și tot în pericol de colaps e. 

Dimineața următoare am zis că iau altul, m-am interesat de reduceri, însă bateria mea e pe minus, numai la gândul că ar trebui să mă plimb prin magazine în ziua mea de concediu mă apucă oboseala.

Bradul ăsta are vreo 9 ani, și-a făcut numărul, și-a făcut banii, de anul trecut dădea semne că e pe terminate, dar am zis:

„Las’ că bun a fi! Mai merge un an!”. 

Probabil merge încă câțiva ani, dar trebuie schimbat suportul, ăla nu e stabil. Acuma nici nu respirăm pe lângă el, să nu mai cadă :)).

Revenind la sărbători, nu mereu îs fericite, nu mereu îs „magice”, nici ca în filme. 

În realitate, oamenii de sărbători sunt cei mai triști, e momentul în care-și plâng pierderile:

• de sărbători doliul redevine activ; 

• unii sunt epuizați după un an greu care nu a fost nici acum mai bun decât anul care a trecut;

• alții sunt departe de casă;

• unii sunt fără bani sau au rămas fără job;

• unii au copilul bolnav/pe cineva drag bolnav sau chiar sunt spitalizați ei înșiși;

• unii sunt singuri;

• unii au pierdut atât de mult încât pozele de pe Facebook îi fac să creadă că sunt defecți sau ghinioniști;

• unii se simt singuri/triști, deși după alții „au de toate” și „nu ar trebui” să simtă asta, că doar altora le merge mai rău – fac o paranteză aici, chiar dacă ție ți se pare că are de toate, abține-te să-i spui asta, în realitate, nu ai habar prin ce trece! Oamenilor mimează că „sunt bine”, dar niciodată oamenii nu mimează tristețea;

• unii lucrează de sărbători, deși ar fi dat orice să fie acasă cu cei dragi;

• Și or mai fi… Poți completa tu în comentarii.

=> Crăciunul nu e (mereu) fericit, Sărbătorile nu-s (mereu) prilej de bucurie… 

Eu voiam doar să mă odihnesc. Nu am bifat asta. 

Unii mi-ar zice că mă plâng când altora le merge mai rău. I don’t f#cking care! 

Nu, nu mă încălzește cu nimic că a murit capra vecinului, la fel cum nici presiunea de a fi cu zâmbetul pe buze nu mă ajută nici pe mine, nici pe alții. 

Uneori ne săturăm de măști. 

Azi am dat masca jos și am expus și un alt adevăr despre Crăciun. 

Am scris mai ales pentru mine, să mă descărcarc, dar am scris și pentru cei care nu au avut ocazia/curajul să verbalizeze asta:

Sărbătorile nu sunt mereu fericite! 

Cei cu gândire pozitivă, v-am mai zis, nu stați pe aici, că vă stric Zenul. Eu vorbesc și scriu despre ce bagă lumea sub preș pentru simplu fapt că cineva trebuie să o facă! 

Vin un nou an… 

Nu mai am de câțiva ani speranțe că a fi mai bun, mai prosper, am doar speranțe că educația și munca mea de până acum mă vor susține să progresez în ciuda neprevazutelor. 

În ultimii ani am înotat contra curentului.

A fost greu și cumplit de greu, chiar și așa, nu au lipsit niciodată cei care mi-au amintit „altora le merge mai rău” – „foarte motivațională„, prieteni! Și apoi vă mirați că relația noastră se răcește 😅. Despre ce să povestim? Despre vreme? 

Când cineva trece prin rahaturi e cam greu să mimeze că e bine, la fel cum e greu să le gestioneze altora emoțiile față de ce trăiesc ei. Așa că, fac ce face orice om normal, se retrag și se lipsesc de asemenea „relații” în care e tras de urechi că îndrăznește să se plângă sau să spună prin ce trece, și nu se preface elegant ca tot omul că „e bine”. 

Uneori nu e bine.

Uneori cel mai mare cadou pe care-l poți face cuiva e să-l asculți fără să-i demonstrezi că „exagerează”, că „se poate mai rău” sau clasica „lasă, că o să fie bine!” 

Am scris textul ăsta în ciorne imediat după Crăciun. L-am șters.

După câteva zile am povestit cu o colaboratoare despre puterea vindecătoare a scrisului. Atunci am căutat ciorna în “gunoi” și mi-am zis că poate e util cuiva ce am scris aici. Poate e vindecător și pentru alt om care nu a avut sărbători magice.

E așa presiune să fii fericit, să fii bine.

Uneori nu ești nici fericit, nici bine.

Uneori te zbați și e ok.

Uneori zaci, îți lingi rănile și e tot ok.

Important e să ieși de acolo: ia-ți pauză, linge-ți rănile și ia-o de la capăt.

Poate te întrebi ce treabă au toate astea cu marketingul?

Când noi suntem bine toate merg bine, când noi ne târâm nu merge nici afacerea, nici jobul, nimic.

Anul 2022 a fost un an cumplit de greu. După 2 ani de pandemie a urmat un război care a adus multă frică, probleme, a afectat din nou economia și vânzările.

Chiar dacă ai avut un an 2022 greu, poate nici în pandemie nu ți-a fost ușor, îți doresc să-ți găsești resursele în tine să te ridici și să mergi mai departe! Nu cred în motivaționale, dar cred cu tărie că omul se poate reinventa repetat, omul o poate lua de la capăt.

Nu te compara cu alții, nu te uita cât de verde e bradul vecinului când al tău a leșinat.

În realitate nu știi prin ce probleme a trecut vecinul pe care îl invidiezi/admiri. Ce vezi tu, e ce vrea să arate.

Eu postez public 5-10% din ce trăiesc și simt! Doar că eu am ales să vorbesc și despre părțile gri, tocmai pentru a nu crea iluzia de viață perfectă. Nu. Viața e cu de toate. Marketingul e cu de toate. Marketingul e un proces continuu, e ca mersul la sală, nu ai pătrățele pe abdomen după prima ședință, dar dacă investești timp și resurse vei culege roadele.

În final, dacă e să rămâi cu ceva de aici, nu uita:

Nimic nu e permanent! Nici pe plus, nici pe minus.

Îți doresc un an nou cu perseverență și resurse bune!